1. Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției
    Convenția Organizației Națiunilor Unite conține, în articolele 34-35, prevederi privind consecințele actelor de corupție și repararea prejudiciului. Potrivit normelor citate, după formele prescrise, ținînd seama de drepturile terților de bună-credință, fiecare stat parte trebuie să ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri pentru a combate consecințele corupției. În această perspectivă statele părți pot considera corupția ca un factor pertinent într-o procedură judiciară pentru a decide anularea sau resciziunea unui contract, retragerea unei concesii sau a oricărui act juridic analog ori pentru luarea oricărei măsuri corective. De asemenea, fiecare stat parte trebuie să ia măsurile necesare, conform principiilor dreptului său intern, pentru a da entităților sau persoanelor care au suferit un prejudiciu în urma unui act de corupție dreptul de a introduce o acțiune în justiție împotriva responsabililor de prejudiciul menționat, în vederea obținerii reparării.
  2. Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (97) 24
    Rezoluția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei (97) 24 avînd ca obiect cele douăzeci de principii directorii pentru lupta împotriva corupției, instituie, în pct. 13, în calitate de principiu – asigurarea ca sistemul de responsabilitate al administrației publice să ia în considerație consecințele actelor de corupție comise de către agenții publici.
  3. Convenția penală privind corupția
    Convenția penală privind corupția prevede incriminarea coordonată a infracțiunilor de corupție, o cooperare intensă pentru urmărirea unor astfel de infracțiuni și un mecanism de supraveghere eficient deschis statelor membre și statelor ne-membre pe picior de egalitate.
  4. Convenția civilă privind corupția
    Convenția civilă privind corupția impune părților obligativitatea de a prevedea în dreptul lor intern pentru despăgubirea victimelor corupției.